top of page

Copil la volan, blocat în trafic de alți șoferi în Sibiu – A furat mașina din Deva

Actualizată în: 6 apr. 2022

Un copil în vârstă de 15 ani și-a construit propriul scenariu de film. Acesta a furat o mașină din Deva, pe care a condus-o până la Sibiu. Aici, acesta a avut parte de o serie de peripeții. A lovit mai multe mașini pe Calea Cisnădiei și pe strada Anton Pann, apoi a plecat la plimbare prin oraș. În zona Calea Dumbrăvii, la intersecția cu Bulevardul Mihai Viteazu, alți șoferi aflați în trafic au observat că era ceva suspect cu el, astfel că l-au blocat până la venirea polițiștilor.


„La data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 20,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au fost solicitați să intervină pe Calea Dumbrăvii intersecție cu Bulevardul Mihai Viteazu, unde un șofer a fost blocat de către alți participanți la trafic”, anunță Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.


Șoferii aflați pe Dumbrăvii și-au dat seama că cel de la volan era un copil, astfel că l-au blocat. Polițiștii care au venit la fața locului au identificat un minor în vârstă de 15 ani, din județul Hunedoara la volan.


După verificările efectuate cu privire la situația juridică a autoturismului a rezultat că acesta era reclamat ca furat din data de 2 aprilie, de pe raza municipiului Deva, județul Hunedoara. De asemenea, s-a constatat că, înainte de a fi oprit, șoferul autoturismului ar fi acroșat două autovehicule pe Calea Cisnădiei și alte două pe strada Anton Pann, evenimentele fiind soldate cu pagube materiale.


Testările conducătorului auto cu dispozitivele de depistare a alcoolului în aerul expirat și a substanțelor psihoactive au indicat faptul că tânărul nu consumase nici alcool, nici substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan.


În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, urmând a fi stabilită situația de fapt cu privire la sustragerea autoturismului în cauză. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.


sursa: OraDeSibiu

6.240 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page