top of page

Front comun pentru dezvoltarea Țării Zarandului

🔴 Țara Zarandului merită o atenție deosebită de aceea, joi, la #𝗕𝗿𝗮𝗱, am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții celor 15 primării din nordul județului care au aderat la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Moții - Țara de Piatră, la care a participat și deputatul PSD, Natalia Intotero. 🤝 Alături de mine i-am avut pe specialiștii din cadrul Biroului Strategii și Programe Europene 🇪🇺 din cadrul 𝗖𝗝 𝗛𝘂𝗻𝗲𝗱𝗼𝗮𝗿𝗮, care au prezentat potențialul pe care îl are această asociere în perspectiva întocmirii strategiei pentru Investiții Teritoriale Integrate care vizează zona Munților 𝘼𝙥𝙪𝙨𝙚𝙣𝙞. 👉 Localitățile din județul #Hunedoara care au aderat la această asociație sunt: #Brad, #Geoagiu, #Baia de Criș, #Balșa, #Blăjeni, #Buceș, #Bucureșci, #Bulzeștii de Sus, #Crișcior, #Certejul de Sus, #Luncoiu de Jos, #Ribița, #Tomești, #Vălișoara și #Vața de Jos. 🔴 ADI “Moții Țara de Piatră” are ca scop crearea cadrului de cooperare între unitățile administrativ – teritoriale din zona Țării Moților în vederea coordonării activităților de dezvoltare durabilă în următoarele domenii: infrastructură de transport, turistică și de agrement, turism, agricultură și creșterea animalelor, silvicultură, protecția mediului și biodiversitate, prezervarea culturii, artei și meșteșugurilor tradiționale, promovarea zonei ca destinație turistică și de investiții, sănătate și securitate prin facilitarea cooperării și schimbului de informații între furnizorii de astfel de servicii publice.




48 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page