top of page

Lansare de carte - Adrian Cioroianu

COMUNICAT DE PRESĂ


Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului

Județean Hunedoara și în parteneriat cu Curtea Veche Publishing, organizează în ziua de 12

octombrie 2023, ora 18 00 , în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, în cadrul Salonului

Hunedorean al Cărții, o întâlnire cu istoricul Adrian Cioroianu, care își va prezenta cu acest

prilej cartea „Frumoasă era Sena pe sub florile mele”, apărută în acest an la Curtea Veche

Publishing.


Istoric ca formație, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București,

ministru al afacerilor externe în perioada 2007-2008, în prezent managerul Bibliotecii

Naționale a României, Adrian Cioroianu este autorul a numeroase volume și eseuri pe teme

de istorie, geopolitică, dar și al scenariului pentru filmul documentar pe teme de istorie Un

secol pentru România etc.

Așa cum aflăm din prezentarea pe care editura o face autorului, Adrian Cioroianu

„este unul dintre istoricii care au înnoit, din punct de vedere metodologic și tematic, imaginea asupra trecutului”.

Majoritatea cărților scrise de istoricul Adrian Cioroianu au apărut la Curtea Veche

Publishing, printre acestea amintim: Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria

comunismului românesc, 2005; Geopolitica Matrioșkăi. Rusia postsovietică în noua ordine

mondială (vol. I), 2009; Carol I. Primul și cel mai mare Rege al românilor, 2015; Maria a

României. Regina care a iubit viața și patria, 2015; Cea mai frumoasă poveste. Nu putem

evada din Istoria noastră (vol. al II-lea), 2016; Mihai I al României. Un rege cu onoare,

loialitate și credință, 2016; Elena a României. Regina-Mamă, regina suferinței și a speranței,

2018; Elisabeta. Carmen Sylva. Prima regină a României, suverana artistă, 2019; Carol al

II-lea. Un rege român sub povara epocii sale, 2019; Cea mai frumoasă poveste. O țară se

construiește zi de zi (vol. al III-lea), 2019.


În perioada 2015-2020, Adrian Cioroianu a ocupat funcția de ambasador al României

pe lângă UNESCO, sediul acestui organism al ONU fiind la Paris.

La această perioadă se referă cartea pe care o va lansa la Deva, carte ce are ca subtitlu

„Notele unui ambasador român la Paris între Bataclan’15 și COVID-19”, deoarece misiunea

lui Adrian Cioroianu a avut aceste două momente de început și de sfârșit.

Activitatea sa în cadrul acestui organism de cultură a avut un frumos bilanț care este

amintit în finalul cărții, Adrian Cioroianu fiind tot timpul preocupat de promovarea culturii

românești peste hotare.

Dincolo de activitatea instituțională, timp de cinci ani Adrian Cioroianu a fost un

observator fidel al realităților franceze, iar cartea pe care a scris-o este un veritabil

caleidoscop care ne oferă imagini fidele despre tot ceea ce au însemnat cei cinci ani petrecuți de autor pe malul Senei. Nimic nu rămâne în afara ariei de interes a autorului: Parisul cu monumentele, străzile, oamenii lui, prieteniile pe care le-a legat, tabloul politic al

Hexagonului, mișcările de protest ale Vestelor Galbene, agricultura, vinurile, parfumurile,

rafinamentul tipic franțuzesc, negustorii de antichități, oamenii străzii, omul Mitterand, Notre

Dame în flăcări etc. Toate subiectele sunt tratate în maniera unor mici eseuri în care istoricul,

sociologul, politologul se întâlnesc, iar ceea ce rezultă sunt pagini pline de savoare care se

citesc cu mare plăcere.


Cartea este o veritabilă declarație de dragoste a autorului față de Franța, față de Paris,

față de limba franceză, față de tot ce înseamnă și a însemnat spiritul francez și civilizația

franceză.

Cum însuși autorul mărturisește în paginile cărții, relația lui Adrian Cioroianu cu

Franța „a fost, înainte și în timpul mandatului (…) la UNESCO, una înainte de toate

sufletească și abia apoi de ordin instituțional”, adică el este „unul dintre numeroșii români

cărora această țară le este dragă, dintr-un motiv sau altul, de cele mai multe ori intelectual”.

Întâlnirea cu Adrian Cioroianu la Salonul Hunedorean al Cărții va fi, fără nicio

îndoială, prilejul deosebit de plăcut al întâlnirii cu unul dintre cei mai reprezentativi

intelectuali români și un admirator devotat al Franței, prietena dintotdeauna a României.


Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara




22 afișări0 comentarii

Hozzászólások


bottom of page