top of page

Natalia Intotero: Paradoxul creşterii economice enunţate de Guvernul Cîţu


De câteva zile, curg declaraţiile miniştrilor de la Palatul Victoria în care se vorbeşte despre cât de bine au gestionat economia ţării în contextul pandemiei. Reacţiile infantile ale liderilor, după ce Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat cifrele privind creşterea economică, sunt laude nemeritate. Cu sau fără acest Guvern, România ajungea în acelaşi punct, motorul adevărat al economiei fiind chiar românii care au muncit în pofida acestei guvernări haotice.


Întrebarea noastră este: dacă aveţi atât de mulţi bani, de ce nu măriţi alocaţiile şi pensiile, aşa cum aţi promis în campanie? De ce nu respectaţi Legea propusă şi adoptată de PSD în legislatura precedentă? Cum resimt românii, cu adevărat, această creştere prea mult lăudată? Prin scumpiri de preţuri la alimentele de bază, preţuri mai mari la facturile de energie şi la combustibil. Aceasta este realitatea: preţuri şi costuri mai mari pentru că, în final, economia trebuie susţinută într-un fel sau altul.


Pentru guvernanţi, România a tras lozul cel mare, pentru cetăţeni, ţara traversează cea mai grea perioadă.


Adevărul este cât se poate de simplu. România cere reforme şi investiţii şi nu are cine să se ocupe de asta. Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în loc să fie programul de mobilizare a României, a devenit ruşinea ţării - un program politizat şi respins în nenumărate rânduri de către Comisia Europeană. Ministrul Ghinea a început cruciada în Ministerul Fondurilor Europene, înlocuind manageri cheie cu oameni fără experienţă administrativă, în loc să se preocupe de ceea ce contează cu adevărat. Rezultatul l-am văzut cu toţii. România riscă să piardă o bună parte din cele 29,2 miliarde de euro.


Din păcate, această "reuşită" economică a Guvernului îi va culca pe o ureche pe miniştri şi vom asista la continuarea măsurilor luate cu ochii închişi. Zilnic ne sunt aduse în atenţie cifre, proiecte, intenţii, dorinţe şi strategii scrise fără noimă. Da, pe hârtie totul arată foarte bine, dar întreb: ce reuşiţi să implementaţi de acolo?


Guvernanţii să înlocuiască bucuria nejustificată cu înţelepciunea şi să lucreze pentru ţară! În acest moment, nu putem vorbi despre o reuşită, ci doar despre un paradox. Avem de-a face, în acelaşi timp, cu creşteri economice record, dar totuşi cu salarii, pensii, alocaţii plafonate şi investiţii amânate.


Deputat PSD Hunedoara

Natalia-Elena INTOTERO



75 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page