top of page

Ziua internațională a monumentelor și siturilor, este marcată anual, pe 18 aprilie.

Ziua internațională a monumentelor și siturilor, sărbatorită încă din 1982, este marcată anual, pe 18 aprilie. Această zi are ca scop promovarea diversității patrimoniului cultural, dar sunt aduse în atenția noastră vulnerabilitatea acestuia și eforturile necesare protecției și coservării lui.


Totul a pronit din inițiativa Comitetului Internațional al Monumentelor și Siturilor - ICOMOS și a primit aprobarea la Conferința Generală UNESCO.

În acest an, tema „Complex Pasts: Diverse Futures” este extrem de importantă și subliniază faptul că patrimoniul cultural și conservarea acestuia necesită o examinare critică a trecutului și o mare atenție și implicare în viitor. Esența unei culturi se regăsește în patrimoniul cultural, reprezentat de monumentele istorice, statui, biserici, cetăți, muzee, forme artistice, elemente de arhitectură, repere ale civilizației unui popor, ale unui neam, care păstrează vie amintirea unui eveniment, a unei personalități, a unui timp anume.


Odată cu intrarea în vigoare a Legii cetăților dacice, patru situri UNESCO au trecut în grija Consiliului Județean Hunedoara, respectiv Costești-Blidaru, Costești-Cetățuie, Piatra Roșie și Bănița. Din 2013, Sarmizegetusa Regia, se află și ea în administrarea Consiliului Județean Hunedoara. Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara (D.G.A.M.P.T.) din subordinea Consiliului Județean Hunedoara, privește cu responsabilitate această zi și însemnătatea ei.


De fapt, cu toții suntem responsabili și trebuie să ne implicăm activ în protejarea moștenirii culturale. Să ne respectăm istoria!



14 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page