top of page

Ziua porților deschise pe șantierul-școală de la Costești-Cetățuie

Ziua porților deschise pe șantierul-școală de la Costești-Cetățuie, gazdă a celei de-a doua ediții a școlii de vară ArheoArhitectura

Sâmbătă, 23 iulie, de la ora 10.00, participanții la școala de vară de arhitectură și arheologie organizată la Cetățile dacice din Munții Orăștiei vă așteaptă Costești-Cetățuie pentru a vă familiariza cu situl, dar și pentru a-i cunoaște pe viitorii specialiști în patrimoniu istoric, dar și pe cei care coordonează această actvitate.

Programul evenimentului cuprinde prezentarea sitului arheologic, a tehnicilor și metodelor de documentare specifice arhitecturii și a intervențiilor de întreținere și conservare primară a zidurilor antice, desfășurate în cadrul școlii de vară. Vă vor fi gazde și ghizi studenții care pe parcursul celor două săptămâni au luat contact cu monumentele, într-o abordare aplicată, interdisciplinară. Alături de studenți, vor fi prezenți îndrumătorii – arheologi, arhitecți, restauratori – care au coordonat modulele de specialitate ale școlii de vară.

ArheoArhitectura reprezintă un program educațional dedicat studenților de la facultățile de istorie-arheologie și arhitectură, organizat de Șantierul arheologic Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, Universitatea Babeș-Bolyai, Institutul Național al Patrimoniului și Asociația Monumentum, cu sprijinul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeului Civilizației Dacice și Romane, Consiliului Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, și al Muzeului Național al Unirii Alba-Iulia.




16 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page